vineri, 23 martie 2012

Piept de pui in crusta crocanta cu garnitura de orez cu parmezan


Reteta asta e una din preferatele casei. Nu am preluat-o de pe vreun site anume, ci am adaptat-o. Am preluat cate ceva de la Jamie Oliver, am mai dat un ochi pe internet, intr-un final a iesit minunatia asta de mancare.

Si pentru ca vorba lunga, saracia omului, propun sa purcedem la treaba!

Ingrediente (pentru 2 persoane):

  • o ceasca de orez (pe care l-am spalat in prealabil si l-am lasat in apa sa mai iasa din amidon)
  • 3 1/2 cani supa de pui (am folosit supa de la pieptul de pui fiert in reteta anterioara)
  • 40 ml ulei de masline
  • 50 g parmezan ras
  • 300 g piept de pui taiat in 4
  • 1 ou
  • 1 ceasca pesmet
  • o ceasca faina
  • sare si piper dupa gust



Prima si prima data am incins cuptorul la 180 grade. Apoi, pieptul de pui spalat si taiat in 4 l-am condimentat bine cu sare si piper. Intr-o farfurie am batut bine oul cu putina sare, in alta farfurie am amestecat pesmetul cu 1/2 din cantitatea de parmezan. Pentru a avea o crusta crocanta, pieptul de pui l-am dat prin faina - ou - pesmet - ou - pesmet si apoi l-am asezat frumos intr-o tava acoperita cu hartie de copt.

Am dat tava la cuptor pentru 45 de minute. Dupa primele 25 de minute, am scos tava din cuptor si am intors puiul si pe partea cealalta ca sa ma asigur ca se rumeneste frumos. Si, desigur, am bagat-o iar la cuptor.

Intre timp m-am apucat sa fac garnitura de orez. Intr-o tigaie adanca (si larga) am pus uleiul de masline la incins. Apoi am adaugat orezul scurs de apa, pe care l-am calit, pe foc mic, circa 2 minute. Am inceput sa adaug, putin cate putin, supa de pui: puneam un pic de supa, amestecam pana se incorpora toata in orez, iar mai puneam putina supa... si tot asa pana a fost gata si orezul dar si supa. Toata chestia asta a durat vreo 20 de minute. Am gustat de sare si am oprit focul. Am adaugat restul de parmezan ras, am amestecat bine si am acoperit cu un capac. Am lasat orezul astfel sa se odihneasca vreo 10 minute si sa prinda gustul parmezanului.







Numa' bine s-a copt si pieptul de pui si m-am putut apuca de pus in farfurie: niste orez, 2 bucati de piept de pui, am presarat niste parmezan (pentru ca ne place tare mult), am mai pus niste gogosar murat alaturi si gata masa! 

Pofta mare!

Aceasta reteta face parte din meniul cu care particip la concursul "KitchenAid de Martisor".

0

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu