miercuri, 28 martie 2012

Fursecuri oite cu ciocolata si bezea


Nu stiu altii cum sunt (hai c-am inceput cu Creanga :)) ) dar eu, cam ce visez noaptea, a doua zi e musai sa pun in practica. Tin minte ca mai demult visasem ca am mancat 11 inghetate - cand m-am trezit, aveam o pofta teribila de inghetata, pana la ora 14:00 deja le mancasem pe cele 11, iar catre seara am mai bagat vreo 2, asa, sa fie :)). Si ghiciti cam ce-am visat eu azi-noapte!!! :))

Ingrediente (pentru 24 de oite):
  • 230 g faina
  • 100 g unt la temperatura camerei
  • 100 g zahar pentru bezea + 50 g zahar pentru fursecuri
  • 2 oua
  • o lingurita praf de copt
  • o esenta de vanilie
  • 70 g ciocolata cu lapte, tocata cu cutitul
  • un praf de sare

Am separat cele 2 oua. Peste galbenusuri am adaugat cele 50 g de zahar si am amestecat bine, am adaugat putina sare, untul si lingurita de praf de copt. Apoi am adaugat ciocolata. Dupa ce le-am omogenizat si pe astea, am pus faina si am incorporat-o. A iesit un aluat nisipos; ca sa pot lucra bine cu el, am pus cateva picaturi de apa minerala si am framantat. Pe urma am turnat aluatul pe masa de lucru, presarata cu putina faina, am mai framantat putin si apoi am invelit aluatul in folie alimentara si l-am dat la frigider pentru o ora.



Cat timp a stat aluatul la rece, am facut bezeaua. Peste cele doua albusuri am pus putina sare si am inceput sa le bat. Cand am obtinut o spuma teapana, am adaugat, treptat, cele 100 de grame de zahar si am batut in continuare albusurile, pana ce s-a dizolvat zaharul. Tot aici am pus si esenta de vanilie. Dupa ce a fost totul incorporat, le-am transferat pe aburi unde le-am mai batut vreo 20 de minute.


Am scos aluatul din frigider, l-am dezbracat de folia alimentara si l-am pus pe masa de lucru presarata cu putina faina; l-am intins cu sucitorul, pana a avut o grosime de 4-5 mm. V-am povestit la fursecurile fluturas ca mi-am luat niste forme pentru fursecuri -  astazi am folosit formele floare cu care am decupat aluatul. In total am decupat 24 de floricele pe care le-am pus in tava de la cuptor, peste o hartie de copt.


A mai ramas niste aluat pe care l-am impartit in 24 de bilute mici si din ele am modelat capul la oite: intre palme am facut bilute din aluat, le-am turtit si apoi am modelat si urechiusele.

Am trecut la a pune bezeaua peste fursecurile din tava: eu m-am prostit si am turnat bezeaua cu 2 lingurite, apoi am intins-o frumos pe fiecare floricica in parte; spun ca m-am prostit pentru ca a durat mult prea mult treaba asta. Data viitoare pun bezeaua cu posul. Sigur vor fi si mai estetice.


Apoi peste fiecare corp (ca asta se vrea a fi :)) ) am pus si "capatanile". Cu ajutorul unei scobitori, pe care am trecut-o cu sfintenie prin bezea, am pus oitelor ochisorii si "ciuful" de blanita de pe cap.


Nu puteam sa las oitele sa "orbecaie", si le-am inzestrat si pe ele cu niste irisi verzi si albastri, dupa cum am avut in punguta cu bombonele de decor. Pana i-am pus fiecarei oita ochisor cu ochisor, am pornit cuptorul la  120 de grade.


Am dat apoi tava la cuptor, cu usa inchisa de data asta (trebuiau sa se coaca si fursecurile, nu doar sa se usuce bezeaua) pentru 50 de minute. Apoi, pentru ca am vrut sa se "bronzeze" putin, am urcat temperatura la 150 de grade, si din momentul in care am schimbat temperatura am lasat fix 7 minute. Nu mai aveam rabdare :)).

Am scos tava si mi-am lasat oitele sa se raceasca. Sunt foarte fragede si gustoase. Cat de curand mai fac o tura :)).


Cred ca aceste oite se vor potrivi de minune cu o masa imbelsugata de Paste. 

Pofta mare!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu